„În această dimineață, în jurul orei 9.30, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Sopârlița s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate două echipaje, unul de poliție și unul al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, ambele în misiune comună. În urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești, împreună cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant”, transmite IPJ Olt.
Persoana violentă era transportată cu ambulanța, iar echipajul de poliție însoțea transportul, având semnalele luminoase în funcțiune. Întrucât pacientul ar fi devenit violent, șoferul ambulanței a frânat brusc, moment în care echipajul poliției a intrat în coliziune față spate cu acesta. Accidentul s-a produs pe fondul unui carosabil ușor umed. Cinci persoane au fost implicate în accident: doi polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Bobicești, o asistentă medicală, un ambulanțier și un pacient.
Etichete: accident, ambulanta, olt, politie, soparlita