Procurorii au cerut, 27 ianuarie, 15 ani de închisoare pentru unul dintre cei mai mari evazioniști. Când a văzut cum stă treaba, Ioan Niculae a plecat în Italia, țară unde mai sunt Alina Bica, băiatul lui Gino Iorgulescu, Dragoș Săvulescu, etc. În Italia sunt condiții lejere pentru închisoare și nu te extradeaza. Instanța a rămas să pronunțe soluția în data de 11.02.2021, dar a durat până în 18.02. Cei 5 ani l-au făcut să se întoarcă în țară, mai ales că are peste 60 ani și poate ieși din închisoare dacă execută o treime din pedeapsă.
Potrivit calculelor, o treime din pedeapsa de 5 ani primită de omul de afaceri înseamnă aproximativ 600 de zile, considerate deja executate în urma contopirii ultimei pedepse cu prima, cea din dosarul „Mită la PSD” a explicat avocatul pentru G4Media.ro.
„La momentul la care va fi încarcerat, probabil dosarul său va fi luat în discuție de comisia de liberări condiționate de la penitenciar”, a precizat Georgescu.
Potrivit procedurilor, dacă primește undă verde de la comisia închisorii, ultimul cuvânt îl va avea instanța.
La prima sa încarcerare, Niculae a încercat de 4 ori să obțină eliberarea mai devreme. Tribunalul Dâmbovița, cel care a admis cererea omului de afaceri, a ținut cont inclusiv de comportamentul său în spatele gratiilor, dar și de cele 5 cărți pe care le-ar fi scris în perioada detenției.
„(…) din caracterizarea întocmită reieșind că a avut un comportament apreciat ca fiind „ foarte bun în perioada analizată” față de personal și față de colegii săi, a fost recompensat de 10 ori în total, inclusiv cu învoire de o zi din penitenciar, nu a fost niciodată sancționat disciplinar, aflându-se la a treia analiză a situației sale de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, după o amânare de 9 luni, perioadă în care a primit 8 recompense și nu a fost sancționat disciplinar, a participat la programe educaționale, a muncit și a acumulat 197 zile câștigate ca urmare a muncii prestate, dovedind progrese în ceea ce privește corectarea conduitei sale, în opinia instanței, aceste elemente caracterizându-l pe condamnat în mod favorabil și reprezentând dovezi temeinice de îndreptare, în accepțiunea art. 59 Cod penal anterior.” se arată în motivarea Tribunalului.
Etichete: intors, ioan niculae, italia, pedeapsa, secret