”Avem exemple în România, avem exemple în Bulgaria. Bulgarul la care eu am mers de 5-6 ori are sistemul acesta de 11 ani. Apropo de fosfor și potasiu, nu are fosfor, nu are potasiu de 11 ani. Era în pragul falimentului, era mai rău ca noi, are aceeași cantitate de apă pe care o avem și noi, sunt condiții similare, are 200 de litri de apă. Face 8 tone/hectar la porumb, cu densități mult mai mici decât ne recomandă nouă firmele de vândut semințe.
Dacă îi spui unui inginer de densitate de 45.000 de plante/hectar, se uită strâmb la tine. Cu 45.000 și cu grupe FAO peste 500, face omul 8 tone/hectar și 22 de tone/hectar la irigat, că are și 1.000 de hectare irigat. Celelalte hectare sunt pe colină, unde pământul a fost argilos înainte de no till; deja are 15 centimetri de strat de mulci. La o ploaie de 30 de litri se înmagazinează absolut tot și reușește fermierul respectiv să facă profit. Dacă noi facem minus 200 de euro profit pe hectar, el este de ani de zile la plus 400-500 de euro/hectar”, a precizat fermierul Ionuț Olteanu.
Etichete: bulgar, fermier, no till