Şi în trecut, ca şi astăzi, se foloseau diferite metode de fraudare la alegeri. Una dintre cele mai cunoscute în perioada interbelică era metoda Suveica, inventată după 1920 de şeful liberalilor din Vrancea, Nicolae Săveanu.
Ca şi astăzi, acum o sută de ani perioada alegerilor era marcată de tot felul de ostilităţi şi fraude electorale, unele chiar grosolane. Situaţia din România antebelică era una specială, având în vedere că majoritatea covârşitoare a populaţiei era analfabetă, dar se manifesta atunci şi un primitivism electoral, în sensul că doar bărbaţii aveau drept de vot.
Pe acest fond, marii lideri politici îşi foloseau inteligenţa pentru a păcăli electoratul. În epocă, a rămas celebru un personaj politic extrem versat, uns cu toate alifiile, Nicolae Săveanu, şeful liberalilor din fostul judeţ Putna şi un apropiat al marelui I.C. Brătianu.
I se spunea Nicolae Săveanu-Suveică, cu ultimul apelativ fiind botezat de adversarii săi conservatori, care i-au depistat metoda de fraudare pe care o folosea, suveica, care se mai practică cu succes şi în zilele noastre.
„I s-a spus Suveică pentru că avea acea abilitate de a ieşi mereu în picioare. Pe vremea aceea era vot cenzitar şi a inventat metoda de a introduce în urne buletine de vot după o manieră propire. Era un combinator de primă mână”, îl caracterizează istoricul focşănean Constantin Bogdan pe Nicolae Săveanu.
Practic, metoda suveica funcţiona după următorul tipar. La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi la Senat votul era cu buletine închise în plic. Unul dintre agenţii partidului care avea interes să fraudeze fura plicul ştampilat din birou, îl umplea cu buletinele candidaţilor partidului şi îl dădea mai departe alegătorului care făcea jocul partidului său. Acesta, după ce ducea plicul în cabina de vot, avea sarcina de a aduce afară plicul primit de la comisie, astfel că operaţiunea continua până la nesfârşit.
Etichete: alegeri, frauda
Share On Facebook
Tweet It
