Mihai Dafinescu, fiul președintei Judecătoriei orașului Novaci, a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei. A doua zi, dimineața, s-a prezentat la Politie. Deși trecuse multe ore de la accident (ora 22:00 s-a produs accidentul), M. Dafinescu a avut o concentrație de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost reținut 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu propuneri legale.
Mihai și Radu, beizadelele judecătoarei, au un trecut contravențional bogat. Cei doi fii au fost amendați pentru multe scandaluri, dar mămica le anula amenzile (îi îndruma – primii pași spre pușcărie). Anul trecut, Mihai a fost acuzat că și-a violat fosta iubită. A fost reținut pentru 24 de ore și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Femeia care a murit avea 52 de ani și se întorcea de la locul de muncă, deplasandu-se pe marginea drumului, împreună cu fiul ei de 16 ani. Băiatul a rămas singur, tatăl a murit acum 2-3 ani, era in Italia, la munca.
Mihai Dafinescu este angajat pe post de inginer silvic la Ocolul Silvic Novaci, unde șef este chiar tatăl său. Elena Dafinescu merită felicitată pentru modul cum și-a educat odraslele. Așa trebuie crescuți copiii dacă vrei să ajungă la pușcărie. Elena Dafinescu este acuzată că se comportă la Judecătorie ca pe propria moșie. Ce naște din pisică șoareci mănâncă sau așchia nu sare departe de trunchi.
Etichete: accident, beizadea, judecatoare