Complexul Energetic Oltenia este împins, de către statul român, spre faliment. Patronatul și liderii de sindicat au lucrat la distrugerea mineritului în loc să vină cu măsuri de redresare. Conducerea a fost de culoare roșie, în majoritatea timpului, și, parțial, galbenă. Nici unii, nici alții nu au venit cu măsuri concrete, din contră au capusat CE Oltenia. Liderii de sindicat, oportuniști și afaceriști, și-au urmărit interesele și atât.
Modelul polonez (de succes) pare din altă lume pus în oglindă cu modelul românesc (jaf la drumul mare). Katowice este capitala regiunii Silezia, patria cărbunelui polonez la fel cum Târgu-Jiu este reședința județului Gorj. Orasul polonez s-a dezvoltat remarcabil cu ajutorul banilor europeni. Polonezii au accesat fonduri europene și și-au apărat interesele economice cu argumente solide și realiste. Când e vorba de interesele țării lor, polonezii sunt uniti și acționează toți pe același ton. Cei care au negociat cu Uniunea Europeană au fost adevărați profesioniști, legende în domeniul minier polonez.
Dacă Polonia a salvat mineritul cu ajutorul fondurilor europene, Romania se pregătește să învinovățească Uniunea Europeană pentru falimentul CEO. Legea europeană spune că dacă ai primit un ajutor de stat și vrei să nu-l returnezi, trebuie să prezinți un plan de restructurare prin care să demonstrezi că vei deveni rentabil fară să mai primești alți bani sau alte ajutoare.
Etichete: minerit, polonez, romanesc