Bechet este primul oraș din România în care au fost impuse din nou restricții. Rata de infectare cu SARS-CoV-2 depășește 7 cazuri la mia de locuitori. Dacă situația nu se schimbă până pe 13 septembrie, școlile rămân închise, iar elevii vor începe orele online.
Rata de infectare în orașul Bechet a ajuns la 7,28 la mia de locuitori. Au fost închise restaurantele, sălile de fitness, dar și cele de jocuri de noroc, iar nunțile și botezurile sunt interzise. Timp de 14 zile, localnicii sunt obligați să poarte masca în spațiile publice deschise, acolo unde este aglomerat.
Măsuri restrictive suplimentare au fost impuse și în weekend.
Gigi Stamin – viceprimarul orașului Bechet: „Magazinele se închid la ora 18. De la ora 20 până la ora 5 dimineața sunt restricții de circulație. Mai avem și cazuri când nu înțeleg, nu vor să stea.
Dacă rata de pozitivare se va menține peste 6 la mia de locuitori, măsurile restrictive de weekend vor fi impuse și în timpul săptămânii.
Etichete: bechet, oras, restrictii